Japonia este cunoscută pentru partea ei sensibilă, inspirând calm și reflecție. Artele tradiționale japoneze – denumite „căi” (cum ar fi ceremonia ceaiului sadō 茶道 sau arta de a îmbrăca veșmintele tradiționale kitsuke 着付け) reprezintă momente de conectare cu sinele și natura. Natura, deși potrivnică în anumite momente, se adăpostește în sufletul japonezului. În articolul prezent ne propunem să analizăm gomei sau numele acordate de japonezi obiectelor folosite în ceremonia ceaiului și nu numai, evidențiind conexiunea om-natură.

Ce sunt gomei?

Gomei reprezintă numele poetice atribuite obiectelor de ceai, de obicei chashaku (lingurița din lemn de bambus folosită pentru pudra de ceai verde matcha). Datând de peste 500 de ani, acest obicei indică apropiere și grijă pentru elementele naturale modelate și utilizate de oameni. Ce transmit aceste nume în afară de o puternică conexiune cu natura? Ne referim la cele 24 de micro-anotimpuri sau 二十四節気（にじゅうしせっき）. Japonezii foloseau în trecut un calendar mult mai bogat decât cel răspândit astăzi la nivel global. Sensibilitatea față de aceste perioade a generat o serie de gomei specifice fiecărui moment din an. Astfel, în articolul de față vom afla despre câteva gomei de vară, pentru a înțelege mai bine care sunt elementele care decorează imaginarul japonez în această perioadă a anului.

Gomei de început de vară

În primul rând, conform calendarului tradițional, vara începe în luna a cincea. Cum ne dăm seama în Japonia că a sosit vara? Ei bine, avem 3 gomei care marchează începutul verii și corespund sărbătorii Kodomo no Hi (în trecut „Ziua Băieților”, astăzi „Ziua Copilului”). Este vorba despre hototogisu 時鳥 sau „pasărea care marchează timpul” alături de înflorirea unohana (Deutzia) și tachibana (tip de citrice denumite științific Citrus tachibana).

Alte gomei utilizate vara sunt denumirile acordate tipurilor de vânt de peste vară. Fie că ne referim la briza bogată în miresmele florilor amintite mai devreme, percepute discret în lumina lunii pline – kunpū 薫風, sau fie că ne referim la vânturile puternice generate de furtună 青嵐 aoarashi, mișcările maselor de aer au generat admirație prin asocierea lor cu cel puțin încă un element natural. Astfel, mireasma pentru primul tip de adiere, respectiv frunzele de un verde intens mișcate puternic în bătaia furtunii – pentru al doilea tip de vânt – generează perechi inseparabile. Un anumit ceai savurat de către japonezi poartă chiar numele de aoarashi, fiind un ceai mai slab, aromat, cu gust ușor dulceag față de alte sortimente. Nu trebuie neglijați clopoțeii de vânt întâlniți în numeroase locuri de rugăciune. Sunetul cristalin produs de aceștia este considerat o chemare a zeilor în vederea izgonirii spiritelor rele.

Pentru că am menționat mai sus Ziua Copilului, dar și kitsuke („arta corectă și ritualică de îmbrăcare a kimonoului”), dacă vizitați Japonia la începutul lunii mai, veți putea observa numeroase persoane purtând kimono-uri cu model floral de hanashōbu – sau iris, în denumirea alternativă ayame. Acesta, alături de planta înrudită shōbu („obligeana”) sunt folosite pentru îmbăierea băiețeilor. Denumirea plantei amintite este shōbu, fiind omofonă cu termenul japonez folosit pentru „victorie”. Având o formă similară katanei, se consideră că acest tip de îmbăiere va face băiețeii să devină mai puternici împotriva bolilor. Hanashōbu este tot un gomei pentru începutul verii.

Hotaru-gari, vânătoarea de licurici

Un ultim gomei pe care doresc să îl dezvălui în acest articol este cel al „vânătorii de licurici”. Japonia deține peste 40 de tipuri de licurici sau hotaru 蛍. Aceștia preferă să populeze zonele din preajma râurilor, în trecut fiind admirați aproape pe tot parcursul verii. Confecționând coșulețe din bambus sau din alte tipuri de lemn, japonezii ieșeau să se plimbe prin natură, prinzând aceste mici insecte care produc o lumină galbenă-verzuie, intermitentă. Există licurici japonezi mai mari, cum este cel care își are numele inspirat după bine cunoscutul personaj japonez Hikaru Genji – protagonistul romanului cu același nume, conturat de Murasaki Shikibu în cel mai vechi roman din lume. Această vânătoare de licurici sau hotaru-gari 蛍狩り face parte din mai multe obiceiuri japoneze cum ar fi vânătoarea de frunze de toamnă momiji, dar și a fructelor de kaki 柿 sau căpșuni ichigo–gari.

Prin urmare, gomei sunt mai mult decât simple cuvinte. Ele transmit o puternică conexiune între japonez și mediu. Ele se îmbină și respectă credințele japoneze shintō („calea zeilor” – setul de credințe autohtone japoneze), dar și lirismul japonez. În ciuda dezastrelor naturale cu care se confruntă Japonia, cel care trebuie să se adapteze și să înțeleagă ciclicitatea naturii rămâne omul, acesta fiind japonezul care rămâne nedespărțit de natură și obârșia sa cât timp trăiește. Cât timp savurăm matcha este bine să înțelegem că toate elementele discutate mai sus rămân conectate, trecutul-prezentul, dar și viitorul fiind sintetizat într-un gomei care va rămâne moștenire urmașilor japonezi, dar și urmașilor noștri. Este o învățătură eternă care ne apropie mai mult de ceea ce înseamnă să fim oameni.

Surse:

ブルース・濱名宗整．英語で伝える茶の湯の銘１００．淡交社：２０２０（印刷）