Ce imagine îți apare în minte când auzi cuvântul „samurai”?

Un războinic în armură, cu o katana care poate tăia prin fier și care este gata de luptă? Sau un războinic filozof pentru care sabia este sufletul său și care este gata să îndrume bietul vestic care și-a pierdut originile pe calea cea dreaptă?

Prima reprezintă samuraiul din sec XI-XV iar a doua este un ideal din 15-19, distorsionat de mentalitatea vestică.  Nici una din aceste imagini nu este însă completă.

Deși un simbol al Japoniei, ce a influențat profund istoria și cultura aceste țări, este o figură prea puțin înțeleasă.  În mod ironic, această imagine a războinicului zen tradițional care luptă pentru și prin calea cea veche este creată în secolul XX.

Cine era de fapt samuraiul?

Samuraiul (de la verbul 侍う, a sluji) apare prin secolul al IX-lea și vreme de o perioadă îndelungată este fie soldat, fie fermier, fie nobil îndepărtat de la curte, nu un titlu ereditar. Important de reținut este că apelativul „samurai” este relativ rar întâlnit. Cel mai frecvent este 武士, bushi, războinic.

Evoluția samuraiului este una complexă: pornește de jos și ajunge în vârf, având apoi o perioadă de declin și în sfârșit fiind oficial eliminați o dată cu eliminarea castelor la sfârșitul secolului 19.  Începe ca soldat mercenar folosit pentru apărarea granițelor și expansiune teritorială în epocile Nara (710-794) și Heian (794-1185). Devine figură centrală politică la sfârșitul epocii de aur (Heian), când în urma bătăliei de la Dan no Ura din 1185 puterea ajunge de facto în mâinile generalului (shogun). Începe era castei militare: perioada Kamakura (1185-1333). Urmează perioadele tumultoase Muromachi (1333-1568) și Azuchi Momoyama (1568-1600) ce includ Sengoku Jidai (perioada războaielor 1467-1615), unde vreme de aproape 150 de ani Japonia este în război civil continuu, fiecare daimyo (lord feudal) este stăpânul absolut al propriului domeniu care fie duce război de expansiune fie e nevoit să se apere. Alianțele se schimbă de la o zi la alta, victoria este asigurată de modul în care îi convingi pe aliați să nu dezerteze.  Motto-ul acestor perioade este jirikikyūsai (salveaza-te singur/fă-ți singur dreptate). Este de la sine înțeles că imaginea  generală a populației despre samuraiul acestei perioade nu este în niciun caz una pozitivă.

Unificarea Japoniei este realizată prin eforturile lui Oda Nobunaga, Toyotomi Hideyoshi și la fârșit Tokugawa Ieyasu care introduce noua eră de pace a Japoniei: perioada Tokugawa (1600-1868), sau Edo (denumirea veche a orașului Tokyo).

În Tokugawa, perioadă în care Japonia este închisă pentru restul lumii,  războinicul japonez devine o funcție ereditară. Te naști și mori samurai. Săbiile, o armă secundară după arc și halebardă (naginata), devin simbolul statului și astfel începe să se contureze imaginea războinicului care se apropie de cea de azi.  În perioadă de pace majoritatea devin birocrați, strict controlați de autoritatea shogunală pentru a nu reîncepe ciclul de violență. Se pune accent pe o filozofie de viață inspirată din filozofia confucianistă ce are în centru virtuți ca dreptate, omenie, armonie, datorie și respectarea ordinii ca noi valori ale samuraiului.

Odată cu cu redeschiderea țării la sfârșitul secolului al XIX-lea, se introduce o nou eră, Meiji (1868-1912), caracterizată de introducere masivă a stilului de viață vestic și abolirea sistemului rigid de caste introdus la începutul perioadei Tokugawa.

Cum au influențat samuraii cultura Japoniei?

Casta militară schimbă radical cultura Japoniei. Dacă nobilii erau decadenți, aveau banchete atât de elaborate încât majoritatea felurilor de mâncare erau apreciate doar cu ochii și disprețuiau exercițiile fizice, samuraii insistă de la început pe frugalitate, disciplină și importanța artelor războiului. În perioada Muromachi, la curtea shogunală se introduce ceremonia ceaiului, se creează teatrul Noh (azi patrimoniu UNESCO),  ceremonia ceaiului, estetica kintsugi (vase sparte care sunt apoi reparate cu aur) și wabi-sabi (simplicitate și patina timpului ca idealuri de frumusețe), iar în perioada Tokugawa idealurile de omenie, dreptate, umanitate, datorie și respect.

Samuraii erau doar bărbați?

Toate femeile din familii de samurai erau învățate să lupte cu sabia și cu naginata, ele fiind responsabile cu apărarea casei în timp de război.

Erau samuraii legați de un cod de onoare?

Heike monogatari, o epopee militară scrisă în secolele 12-13 descrie războaiele ce duc la ridicarea la putere a samurailor. Despre relatarea acelor bătălii se spune că au furnizat modelul de comportare a clasei războinicilor, fiind exemple superioare ale codului războinicului japonez. Acolo se pune accent pe loialitate, vasalul este gata să moară pentru stăpân. Nu se tem  de moarte și  nu clachează la presiune; mai presus de toate aceste este vizibilă importanța onoarei personale. Această operă există însă în mai mult de 100 de versiuni iar tocmai aceste valori sunt absente din cele mai vechi variante, care sunt și cele mai aproape de realitatea istorică.

Deși exista un anumit ideal, războinicii sunt pragmatici și dispuși la inovații: Oda Nobunaga, cel care începe unificarea Japoniei (sec. 16), primește călugării iezuiți, se îmbracă cu haine europene, folosește muschete și schimbă modul în care se face război în Japonia.

Deci samuraiul adevărat nu există?

Există o imagine ideală a samuraiului pe care au făcut-o mai întâi poeții, apoi ei înșiși. Au existat de asemenea samurai care s-au apropiat de acest ideal. Însă samuraiul adevărat există pe un spectru larg, unde dintre ideal și pragmatism învinge acesta din urmă. Indiferent de cine au fost ei în realitate, samuraii și-au lăsat amprenta asupra  istoriei, culturii și imaginației prin figuri istorice „larger than life”.