În ciuda stereotipurilor, japonezii nu sunt numai consumatori de rāmen și sushi. Poporul japonez a fost mai creativ de atât. Ei au creat nabemono, o mâncare tradițională, gătită la masă, într-un vas comun, consumată mai ales pe timpul iernii. Termenul provine de la cuvintele nabe – „oală” și mono = „lucru” și face referire la totalitatea ingredientelor fierte în oală, într-o bază de supă simplă și mâncate pe loc, pe măsură ce se gătesc. Preparatul conține ingrediente precum tōfu, carne de vită (gyūniku) sau porc (butaniku), fructe de mare (umi no sachi), ciuperci (kinoko), legume (yasai), noodles de orez (udon / soba), bază de supă (dashi) și diverse sosuri pentru carne.

Nabemono este un termen general care include mai multe tipuri distincte, de pildă: sukiyaki, shabu-shabu, yosenabe, oden etc. Fiecare tip de nabemono se distinge prin selecția de ingrediente, de la tăiței, până la tipul de carne sau legume incluse. Haideți să vedem împreună până unde a mers creativitatea culinară a japonezilor. Preparatul emblematic, cunoscut inclusiv de străini, este sukiyaki, un amestec de sos de soia, zahăr și mirin care aduc la viață vita și foarte iubitul tōfu. Fenomenul sukiyaki a luat amploare în urma celui de-al Doilea Război Mondial, când soldații americani staționați în Japonia descoperă preparatul și își doresc să-l regăsească și acasă. A fost popularizat în America și de noile comunități de japonezi, dar și de restaurantele care voiau sa introducă un nou fel de mâncare exotic. Ce putea fi oare mai exotic și mai ușor de preparat decât sukiyaki? În acest proces, un rol important îl va juca și cultura pop.

În 1963, Kyū Sakamoto, în vârstă de numai 22 de ani, lansează piesa Ue wo muite aruko („Privesc în sus atunci când merg”). Sakamoto a fost primul artist japonez care să ajungă în topurile Billboard. Casele de discuri americane au considerat că titlul era prea lung și greu de ținut minte pentru străini, așa că l-au redenumit Sukiyaki, apelând la un termen cunoscut, care să sugereze ideea de „tipic japonez”. Deși preparatul nu are nicio legătură cu piesa lui Sakamoto, piesa a rămas cunoscută sub această denumire. Melodia pare una jucăușă, însă versurile nu lasă aceeași impresie. Sakamoto cântă despre dezamăgire și pierdere, el spune povestea unui om cu lacrimi în ochi, care își continuă totuși drumul. El nu se lasă doborât de tristețe și melancolie, ci merge înainte cu demnitate. Din păcate, Sakamoto va muri în 1985, fiind implicat într-un accident aviatic. Celebrul cântăreț japonez va fi una dintre cele 520 de victime al zborului Japan Airlines 123, pierzând șansa de a-și continua cariera în muzică și a mai scoate alte hituri internaționale. Cu toate acestea, memoria lui s-a păstrat vie până în zilele noastre, Sukiyaki devenind moștenirea pe care a lăsat-o întregii lumi.

Un alt tip popular de nabemono este oden, un preparat pe bază de tofu prăjit (atsuage), fructe de mare, daikon, ouă fierte și fish cakes. Oden este consumat în special iarna și poate fi consumat atât la restaurant, cât și cumpărat de la konbini. Shabu-shabu și-a câștigat și el popularitatea, fiind cel mai interactiv tip de hot pot. Shabu-shabu presupune ca fiecare participant de la masă să își gătească singur ingredientele favorite, scufundându-le pentru scurtă vreme în oala fierbinte. Carnea este tăiată foarte subțire, ceea ce face ca procesul de gătire să nu dureze mai mult de 10 secunde. Odată ce carnea capătă textura potrivită este scoasă din oala fierbinte și înmuiată în diferite sosuri pentru a-i complimenta aroma. La final, se consumă și zeama și legumele preparate. Denumirea de shabu-shabu definește procesul de „scuturare” al cărnii în apa fierbinte, un fel de shake it-shake it,  însă fără ringul de dans. Japonezii adoră, de asemenea, și yosenabe, un preparat foarte flexibil, făcut de obicei cu ingredientele avute în casă, o mâncare „cu de toate”, cum ar spune românul. Fiecare familie are rețeta proprie, însă ingredientele de bază sunt: varză, morcovi, ciuperci, ceapă, carne de porc și tăiței.

Nabemono, după cum se poate observa mai sus, cuprinde numeroase preparate, fiecare remarcându-se printr-un ingredient sau metodă de preparare specifică. Deși este foarte gustos, hot pot-ul japonez este mai mult decât o plăcere gustativă, este o experiență socială care adună în jurul mesei toți membrii familiei. Fiecare oală de supă devine, astfel, prilejul perfect al discuțiilor de iarnă, o metodă de a încălzi atât trupurile, cât și sufletele.

 

Bibliografie

Japan Experience: Nabemono – Japanese Hot Pot (Nabe). Publicat la 20 feb. 2016. https://www.japan-experience.com/plan-your-trip/to-know/japanese-food/nabe.

Reid, Graham: Kyu Sakamoto: Sukiyaki (1963), Elsewhere. https://www.elsewhere.co.nz/fromthevaults/2922/kyu-sakamoto-sukiyaki-1963/.

TV Tokyo: 「坂本九没後２０年ドラマスペシャル「上を向いて歩こう 坂本九物語」制作ニュース」https://www.tv-tokyo.co.jp/arukou/news.html.

ふるなびスタッフ:「しゃぶしゃぶの具材はこれ！定番・変わり種・肉や野菜の選び方まで解説‘」https://furunavi.jp/discovery/knowledge_food/202303-shabu-shabu-ingredients/.

紀文：「おでんの歴史」https://www.kibun.co.jp/knowledge/oden/history/rekishi/index.html. (kibun.co.jp)

 

Denisa R.