Hainele au reprezentat în fiecare colț al lumii o afirmare a statului, așa cum s-a întâmplat și în Japonia. Dacă la început era vorba despre o necesitate, iar aici ne referim la perioada Jōmon (aproximativ 10 000 î.Hr. – 300 î. Hr.), când japonezii purtau veșminte de cânepă (あさ= asa), în perioada următoare, Yayoi (300 î. Hr. – 300 d. Hr.), mătasea este introdusă și pe teritoriul japonez cu rolul de a fi purtată de persoanele de rang înalt.

Ceea ce cunoaștem astăzi drept kimono este, în realitate, o amintire a kosode, unul dintre straturile care alcătuiau faimosul jūnihitoe, veșmântul care scotea în evidență eleganța nobilelor doamne de la Curtea Imperială din perioada Heian (794-1185).

Heian sau perioada de Aur a civilizației japoneze, a reprezentat o ruptură în diplomația dintre Japonia și China. Japonia s-a asigurat că a împrumutat toate elementele necesare pentru a-și defini o cultură proprie, care să o reprezinte, perioada Heian fiind o perioadă caracterizată prin cristalizarea strict japoneză a artelor și vestimentației nipone.

Sensibilitatea japonezilor a influențat puternic atât arta și literatura, cât și vestimentația. Doamnele japoneze au început să poarte culori potrivite anotimpului, costumația fiind axată pe pigmenți naturali, așa cum a fost cazul culorii murasaki – o nuanță de mov obținută prin procedee naturale – corespunzând în zilele noastre nuanței vișină putredă. Dintre toate cele 12 nivele indicând rangul kan’i jūnikai 冠位十二階 (introdus de Regentul Împărătesei Suiko, 聖徳太子 Shōtoku Taishi <<574-627>>) murasaki indica rangul cel mai înalt de la Curtea Imperială. Pigmentul era obținut din rădăcina plantei cu același nume o familie de plante întâlnite în Asia de Est. În Japonia, ele erau greu de cultivat, iar cei care le culegeau erau nevoiți să călătorească până în zonele nordice ale arhipelagului, greu de atins în perioada respectivă. Zonele corespund astăzi Golfului Tokyo și prefecturii Iwate.

Ținuta juunihitoe, presupunea următoarele elemente, adăugând aici și accesoriile:

唐衣（からぎぬ）karaginu– tip de robă scurtă, purtat de doamnele de rang înalt (stratul exterior);
裳（も）mo – fustă tradițională, purtată peste nagabakama;
表着（うわぎ）uwagi– denumirea sacoului din zilele noastre provine de la acest tip de veșmânt, purtat ca o jachetă, pe sub karaginu;
打衣（うちぎぬ）uchiginu – tip de robă lucioasă, purtată pe sub uwagi, dar peste uchiki;
袿（うちき）uchikiー altă robă în completarea celorlalte straturi;
単（ひとえ）hitoe– straturi similare kimonoului, așa cum îl cunoaștem astăzi, din totalul de straturi 小袖 kosode fiind stratul cel mai apropiat de piele;
紅の長袴（くれないのながばかま）kurenai no nagabakama – fustă-pantalon de culoare roșie (kurenai), nuanțele fiind mai intense pentru fetele necăsătorite;
衵扇（あこめおうぎ）akome ōgi – evantai specific perioadei Heian, lucrat din lemn de chiparos hinoki, folosit de doamnele de la Curtea Imperială;
帖紙（たとうがみ）tatōgami –în trecut, tip de hârtie folosită pentru scrierea poemelor – doamnele din capitala Heian foloseau acest tip de hârtie pentru a transmite mesaje persoanei iubite, de multe ori adăugând și o floare pentru completarea mesajului. Scrisorile de acest fel erau redactate de multe ori folosind imagini artistice, dar și cuvinte cu interpretare multiplă. În felul acesta, mesajul era ambiguu și doar cei mai iscusiți cititori reușeau să interpreteze corect poemele.

Kimonoul este un veșmânt care reprezintă o manifestare a grijii și eleganței japoneze pentru acoperirea trupului, etapa din perioada Heian fiind esențială formei pe care o are această ținută în prezent. Deși persoanele care cunosc astăzi această formă de artă, denumită kitsuke, sunt din ce în ce mai puține, este bine ca atunci când purtăm kimonoul, să ne întoarcem în timp aproximativ 13 secole când doamnele cele mai elegante ale Japoniei își dedicau timpul educării și artelor tradiționale. Jūnihitoe rămâne chiar și astăzi un veșmânt respectat și studiat la cele mai înalte nivele de kitsuke.